Adventul este o perioadă de sărbătoare care ne pregătește pentru Crăciun. Adventul are două semnificații: este momentul în care ne pregătim inimile pentru nașterea Domnului nostru, amintindu-ne de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între noi și, în același timp, să așteptăm cu nerăbdare a doua venire a lui Hristos. Așadar, Adventul este o perioadă de așteptare plină de bucurie și închinare. Veritas găzduiește o serie de evenimente în timpul acestei perioade.
Ziua Sfântului Nicolae este un eveniment special pregătit pentru copiii cu vârste cuprinse între 5-12 ani. În acest sens, copiii au ocazia să participe la diferite ateliere de creație și sunt încurajați să identifice diverse căi de a-și manifesta bunătatea și generozitatea față de cei din jur, așa cum a făcut și Sfântul Nicolae.
Marșul luminilor este un eveniment important în perioada Adventului. În această zi, creștini din toate bisericile Sighișoarei sunt invitați să se întâlnească pentru a se ruga împreună pentru binele orașului. În timp ce participanții parcurg un traseu în cetate cu lumânări aprinse, se opresc la cele trei biserici din cetate, la Școala Germană și la Primărie pentru a se ruga și a cânta colinde. Traseul lor se încheie în Piața Cetății unde atmosfera de sărbătoare continuă iar participanții au ocazia să savureze o băutură caldă și prăjituri.
Concertul ecumenic este un eveniment care a evoluat de la întâlnirea câtorva prieteni la Casa de pe Stâncă în 2001 la o seară splendidă la Catedrala Ortodoxă din 2006 cu colinde tradiționale din diverse culturi, în diferite limbi, unind creștinii în spiritul sărbătorii Crăciunului. De câțiva ani încoace, concertul este găzduit de Biserica Reformată. La acest concert participă coruri ale bisericilor din oraș, împreună cu grupuri vocale și folclorice din zona Sighișoarei. Prin intonarea colindelor și a cântecelor de Crăciun, dorim să pătrundă în sufletul tuturor celor prezenți o rază de lumină care să aducă credință, speranță și dragoste în Domnul nostru Iisus Hristos.