Skip links

Fundația Veritas Sighișoara

Noi vrem să facem o diferență pozitivă în comunitate

Servicii și proiecte

Echipa noastră

Povestea noastră

1995-2000

Istoria Fundației Veritas începe în 1995, când Dorothy Tarrant, cetățean britanic, profesor de asistență socială s-a stabilit în Sighișoara și a inițiat Romanian Studies Program (RSP). RSP este un program al Eastern Nazarene College de lângă Bostron, statul Massachusetts, care oferă studenților americani oportunitatea de a face un semestru de practică în România, locuind în familii româneşti, având posibilitatea să studieze limba şi cultura română şi să lucreze cu persoane dezavantajate din comunitate. Scopul doamnei Tarrant a fost să găsească creștini care să dorească să lucreze împreună cu studenţii din America, având grijă de copiii abandonaţi la spitalul municipal, să ofere un loc sigur pentru copiii cerșetori, unde puteau să se joace și să învețe și să viziteze persoanele în vârsta izolate.

De-a lungul timpului au venit şi au plecat multe grupe de studenţi. Traducătorii lor români, absolvenţi de liceu care cunoşteau bine engleza, au asigurat continuitatea programului. Tinerii traducători au cunoscut sentimentul de satisfacţie atunci când îi ajutau pe cei în nevoie. Au învăţat să-şi asume tot mai mult responsabilitatea în cadrul programelor care au început să se dezvolte şi să crească – programe destinate copiilor, adolescenţilor şi persoanelor în vârstă. Unii dintre ei au ales să meargă la universităţi pentru a studia asistenţa socială, psihologie, pedagogie, contabilitate sau drept. Bursele de studiu pentru mulţi dintre ei au fost suportate de către donatori din străinătate.

În scurt timp, Doamna Tarrant a înțeles că e momentul să inițieze o organizație non-guvernamentală care să-i permită să plătească salariile angajaților și taxele, să cumpere clădiri, să scrie proiecte și să solicite finanțări pentru a putea dezvolta serviciile de asistență socială. În 2001, Veritas a fost înregistrată legal ca organizație non-guvernamentală, având-o în calitate de director executiv și președinte al consiliului director pe Dorothy Tarrant. Numele fundației este Veritas, un cuvând de origine latină care înseamnă adevăr. Așa se identifică fundația – un grup de oameni care caută să trăiască ca și discipoli ai lui Dumnezeu, Cel care este Calea, Adevărul și Viața.

2001-2009

În 2001, Veritas avea două clădiri, Family Center, sediul programelor sociale, un loc pentru copii și familiile acestora, un loc unde beneficiarii programelor aveau un prânz cald și ajutoare materiale și Casa de pe Stâncă, o casă cu cinci nivele, construită în sec. al XVII-lea, sediul programelor educaționale și de schimb intercultural. Casa, monunent istoric, situată chiar în Piața Cetății conferă o vizibilitate sporită Fundației Veritas, având posibilitatea să organizeze și să găzduiască evenimente culturale și spirituale pentru beneficiul comunității.

În 2001, Eastern Nazaren College și-a retras calitatea de sponsor al programului demarat în Sighișoara. Doamna Tarrant a ales să rămână la Sighișoara, continuând activitatea Romanian Studies Program și a Fundației Veritas fără sprijinul instituțional din SUA. Două granturi din partea USAID (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională), au finanțat proiectul de dezvoltare a serviciilor educaționale la Casa de pe Stâncă și demararea unui program de combatere a violenței domestice.

În tot acest timp, RSP a continuat să sprijine activitatea Fundaţiei Veritas prin intermediul studenţilor care aduceau în programe idei proaspete, energie, împărtăşeau abilităţi şi bineînţeles, aportul lor financiar pentru fundaţie. De la începutul activității și până în prezent, peste 500 de studenți și voluntari din SUA au venit la Sighișoara prin intermediul RSP.

În perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană în 2007, s-au stabilit standardele naționale pentru asistență socială. În 2006, Fundația Veritas a obținut acreditarea de la autoritățile județene pentru desfășurarea programelor de asistență socială destinate copiilor și familiilor acestora, persoanelor în vârstă, persoanelor cu nevoi speciale și pentru victimele violenței domestice. Serviciile acreditate cer personal calificat, iar Veritas a reușit să formeze o echipă devotată de profesioniști, jumătate dintre aceștia lucrează pentru Veritas de peste 10 ani, ultima acreditare fiind obținuta in anul 2012.

2010-2016

În anul 2010 Petronia Popa a devenit primul director executiv român al Fundației Veritas, ocupând de la început locul Directorului al Programului Împotriva Violenței Domestice “Floare de Colț” și apoi poziția Coordonatorului al Serviciilor Sociale a Fundației Veritas. Petra a crescut în Sighișoara și are o rețea puternică de relații în comunitate. Ea a facut ca Fundația Veritas să fie cunoscută mai bine pe plan local, a recrutat o varietate de voluntari și a ridicat suportul financiar local. În scurt timp după ce Petra ș-a asumat responsabilitățile de conducător, Veritas a achiziționat un complex nou de clădiri pentru a putea găzdui toate programele sociale. Noul Centru Familial, fiind mult mai spațios decât cel precedent, a permis fiecărui program să aibă spațiul personal și să-și extindă și dezvolte activitățile pentru a putea mai bine face față nevoilor clienților. Datorită perseverenței ei în cultivarea relațiilor cu autoritățile locale, în anul 2016 Petra a reușit să asigure primele fonduri publice pentru a sprijini Programele pentru Copii ale Fundației Veritas.

Petra este sprijinită de oamenii de bază a Fundației Veritas care formează Echipa de Lideri. Dorothy Tarrant continuă să fie președintele Consiliului Director și are rolul de mentor pentru Petra. Consiliul de Sfat din America ajută la strângerea de fonduri, aduce echipe de voluntari pentru a servi in programele Fundației Veritas și pentru a ajuta la proiectele de construcție.

Misiunea Veritas continuă să fie cea de a ajuta holistic oamenii dezavantajați, întâmpinând nevoile lor fizice, educaționale, sociale, emoționale și spirituale. La Centul Familial dorim să asigurăm continuitate începând de la Programul pentru Preșcolari, urmând apoi Programul pentru Copii și continuând cu Programul pentru Adolescenți, în așa fel echipând copii și tinerii din familii marginalizate cu abilități pentru a împlini potențialul dat de Dumnezeu și pentru a rupe ciclul sărăciei. Adulții cu nevoi speciale și patru Cluburi pentru Vârstnici se bucură de sentimentul că sunt parte din comunitate și de sentimentul de apartenență, de o gamă de activități stimulante și aduceri aminte regulate că Dumnezeu are grijă de ei. Victimele violenței domestice sunt sprijinite în căutarea siguranței și vindecării, de asemenea în pașii pentru a face schimbări necesare pentru un viitor mai plin de speranțe. Programele Educaționale de la Casa de pe Stâncă oferă tinerilor și adulților posibilități de a crește și a se dezvolta, dar și posibilitatea de a servi prin proiectele pentru comunitate sau prin voluntariat la Fundația Veritas.

Pentru că intrăm în decada a treia a serviciilor pentru comunitatea din Sighișoara, în septembrie 2015 angajații Fundației Veritas au fost provocați să se gândească și să împărtășească visele și scopurile pe care le au referitor la Veritas. Printre spațiile dorite pentru programe, se află programul pentru reabilitare a victimelor ale violenței domestice, un centru de zi cu ateliere adăpostite pentru adulți, fizio-terapie pentrru persoane cu dizabilități și pentru vârstnici și suport pentru dezvoltarea abilităților și suport pentru plasare în câmpul muncii pentru tineri și șomeri. Oferirea de mai multe oportunități pentru voluntariat și servicii pentru comunitate, mobilizarea tinerilor pentru a deveni lideri pentru ziua de mâine sunt o parte din viziunea creerii unei societăți drepte și care poartă de grijă.

2017-2023+

În 2017, Veritas a primit licență de functionare pentru Centrul de zi pentru Copii; această licență este pentru o perioadă de 5 ani și acoperă toate programele pentru copii și tineri. Standardele pentru a primi licența au vizat urmatoarele aspecte: baza materiala, resursele umane, clădirea, personalul, colaborare/ parteneriate cu administrația locală, institutiile publice si alte ONG-uri cat și planuri de intervenție personalizate.

Din partea Fundatiei Veritas, Petra a lucrat timp de mai multe luni cu reprezentanti ai Primăriei Sighișoara, Gimnaziul de Stat Miron Neagu și Centrul de Resurse Comunitare Pentru Romi din Cluj pentru a solicita o subvenție europeană pentru a răspunde nevoilor serviciilor medicale și sociale, formare profesională, locuință, educație și antidiscriminare. Fondurile de finanțare au fost acordate și activitatile proiectului au început în octombrie 2017. Finanțarea grantului este de 10 luni pe an, timp de trei ani. Veritas furnizeaza servicii socio-medicale și unele dintre componentele educaționale și anti-discriminare ale proiectului.

În cadrul acestei finantari au fost angajati specialisti pentru a oferi asistență specială în logopedie, competențe pentru adolescenți, asistență psihologică și îngrijiri medicale pentru copii și adolescenți, precum și pentru familii. Au fost alocate fonduri și pentru cantina socială (program de masă pentru copii și adolescenți) care asigură micul dejun și prânzul zilnic pentru copiii si adolescentiii care participă la programele fundatiei.

De asemenea, fondurile acordate au permis achiziționarea de calculatoare, laptopuri, o imprimanta multifunctionala, imbunatatirea instalatiei de încălzire. În plus, trei tabere de vară pentru copii și adolescenți au fost posibile prin acest proiect.

Subvenția UE reprezintă inca un pas inainte în cooperarea continuă între Fundatia Veritas și celelalte institutii din Sighișoara, in interesul populatiei rrome cat și a intregii comunitati.

În septembrie 2019, programul pentru preșcolari a fost închis temporar. Numărul de copii care frecventau programul a scazut, si nu am dispus de un cadru calificat. Copiii au fost ajutați să găsească un program alternativ de grădiniță în Sighișoara.

La 12 martie 2020, programele Veritas și International Cafe au fost închise temporar din cauza pandemiei globale a virusului Coronavirus. Programele au fost redeschise din nou în septembrie 2020.

În 2021, lucrările la ultimul etaj al clădirii Veritas Family Center au fost finalizate, iar Tabăra de engleză a avut loc în noul spațiu la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie. Clubul Copiilor, Clubul Vârstnicilor și Cantina au fost relicențiate.

Citește toată povestea noastră

Misiune Viziune Valori

Fundația Veritas Sighișoara este o organizație creștin-ecumenică, furnizor de servicii sociale și educaționale care urmărește producerea unei schimbări pozitive în viețile oamenilor din Sighișoara

Misiune

Fundația Veritas Sighișoara vizează sprijinirea persoanelor vulnerabile pentru împlinirea nevoilor de bază, dezvoltarea aptitudinilor și valorificarea potențialului propriu pentru a contribui la dezvoltarea comunității și promovarea valorilor creștine

Viziune

Fundația Veritas Sighișoara vizează dezvoltarea comunității din Sighișoara prin fundamentarea pe valori precum: Valori Creștine, Educație, Responsabilitate, Integrare, Tratament egal, Acceptare, Slujire

Valori

Rezultate

14.080+

mese calde asigurate anual pentru copii, adulți și vârstnici

Ajută ca sponsor

136+

copii, adulți și vârstnici beneficiari ai serviciilor zilnice

Ajută ca donator

>26

ani de sprijin pentru membrii vulnerabili din comunitate

Ajută ca voluntar
Utilizăm cookie-uri pentru optimizarea interacțiunii dvs. cu website-ul >> Detalii